În anul când ne-am căsătorit, împreună cu soţul meu, Dorel, am trecut printr-o perioadă de criză financiară. Deşi îndată după nunta noastră râmâsesem cu ceva bani pe care îi primisem ca şi cadou de nuntă, totuşi nu trecuse mult timp că îi cheltuiserăm pe nevoile noastre de trai. Salariul meu îmi ajungea sa platesc transportul pâna la serviciu şi înapoi şi pe prânzul care îl luam acolo, pe când salariul lui Dorel ne ajungea tocmai sa plătim chiria şi nimic mai mult. Părinţii noştri ne mai ajutau şi ei cu ceva produse şi acesta era un avantaj mare pentru noi. Dar venise o zi când Dumnezeu ne-a pus la încercare. În dimineaţa aceea de Sâmbătă am văzut că toate alimentele noastre se terminase, nemaivorbind de bani! Nu puteam sa cumpărăm măcar o pâine pentru ziua respectivă. Probabil pentru unii este greu de crezut, însă aşa a fost. Dis-de-dimineaţă am inceput să caut şi să scotorocesc prin dulapurile de la bucătărie cu speranţa că voi găsi ceva pentru a pregăti o mâncare pentru acea zi. Dar în zadar. Nu am găsit NIMIC. Dulapurile erau goale, doar vasele de bucătărie se aflau acolo. Frigiderul şi el era gol. Incredibil! Totuşi, împreună cu soţul meu nu am spus nimănui despre lipsurile şi nevoile noastre. Pe lângă aceasta, Dorel fusese rugat în acea zi să viziteze un misionar într-o localitate la vreo 25 km de Chişinău pentru a ajuta la o lucrare din biserica respectivă. Eu încercam să rămân calmă şi liniştită în situaţia ceea de criză. Ştiam că Dumnezeu va purta de grijă. Însă îndată ce Dorel mi-a comunicat că trebuie să plece pentru toată ziua, eu mi-am pierdut un pic liniştea. De fapt, de când devenisem creştină am ştiut că Dumnezeu mă ajută întotdeauna în orice situaţie grea. Au mai fost momente de testare a credinţei mele şi întotdeauna, prin credinţă, Dumnezeu mi-a venit în ajutor. Dar acum iată că El ne-a pus la una din primele încercări din căsnicia noastră. Ei, ce s-a întâmplat cu credinţa mea? Slabise? Probabil. Pe lângă faptul că rămăsesem fără alimente, nu puteam să mai admit şi plecarea lui Dorel pentru toată ziua, când nu era nici ce să mâncăm. Cu toate încercările de a-l opri, totuşi el a plecat. Dorel era calm şi avea credinţă că Dumnezeu nu va îngădui să treacă o zi fără să se îngrijească de nevoile noastre. Domnul nu ar fi permis nici o zi din viaţa noastră în care să ducem lipsă sau foame. După cum spune autorul inspirat de Duhul Sfânt la Psalmul 127:2 ”Preaiubiţilor Lui El le dă pâinea ca în somn,” am încercat să rămânem cu aceste promisiuni şi să ne încredem că nu va trece acea zi fără grija lui Dumnezeu. Într-adevăr, nici nu se sfârşise ziua, că Dumnezeu s-a îngrijit de noi într-un mod minunat şi miraculos. Când am ieşit să-i deschid uşa soţului, el avea mâinile încărcate cu pungi pline de produse alimentare! Nu-mi venea să cred ceea ce vedeam.
Dumnezeu ne binecuvântase cu tot felul de produse alimentare care ne-au ajuns pentru mult timp. Nimeni nu ştia de criza care o avusesem. Noi nu spusesem nimănui. Dar Dumnezeu ştia de ce aveam nevoie. El a pus pe inima acelui misionar să ne dea alimente de care aveam nevoie. In acea seară mi-a părut rău de necredinţa mea şi mi-am cerut iertare de la Dumnezeu. Atunci I-am dat laudă şi şi I-am mulţumit că nu a lăsat să treacă o zi din viaţa noastră fără ca El să se îngrijească de noi. Psalmul 37:25 b) spune:
”n-am văzut pe cel neprihănit părăsit,
nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.”
Dumnezeu cunoaşte toate nevoile noastre şi ne răspunde la momentul potrivit. Să ne încredem, dar, în El!
Dumnezeule Tată, Îţi mulţumesc pentru dragostea Ta de Părinte. Îţi mulţumesc pentru grija Ta atât de mare pentru copiii Tăi. Îţi mulţumesc că eşti un Tată adevărat şi real pentru mine. Nu este nimeni ca Tine, Doamne şi toată gloria şi lauda este pentru Tine! Amin.
No comments:
Post a Comment