Deserturi la Cafea

Pe această pagină vor fi expuse mai multe reţete de deserturi care pot fi luate cu o cafea sau un ceai. Sper să vă placă şi să încercaţi unele din ele. 




Tortă Napoleon

Blatul:   3 pahare făină
            200 gr. Margarină pentru copturi (poate fi Pâshka) sau unt
            1 ou
            1 lingură oţet
            Puţină apă


Se pune pe masă 3 pahare făină, tai mărunt sau prin rozătoare margarinul si îl mesteci împreună cu făina (cu un cuţit). Într-un pahar pui 1 ou, un pic de apă, o lingură oţet. Mesteci bine cu o furculiţă apoi umpli paharul cu apă. Torni câte un pic din pahar peste făina si margarina mestecând cu cuţitul până ce se termină conţinutul din pahar. Apoi împarţi în 4 bucăţi, aduni aluatul cu mâna uşurel şi întrî-o farfurie pui cele 4 bucăţi de aluat la frigider pentru 2 ore cel puţin.
După ce au stat la frigider tai o bucată în 4 parţi şi faci turtele cu citorul. Pe masa trebuie sa fie făină destulă. Blaturile le rotungeşti cu o farfurie mai mare. Inainte de a pune blatul la cuptor se străpunge cu furculiţa.  Se coc aprox. 18-20 blaturi subţiri.

Crema/Filling: 1 litru lapte
                      5 ouă
                      3 pahare zahăr
                      5 linguri făină
                      1 pachet unt (200gr)

Laptele se pune la fiert. Între timp se bat 5 ouă cu 3 pahare zahăr. Se mestecă cu mixerul, adaogi 5 linguri făină şi baţi bine. Când laptele e aproape de fierbere focul se dă la minim şi se toarnă cu şuviţă mică ouăle cu zahărul bătut mestecând cu o spatulă uşor şi în continuu până ce se toarnă toată compoziţia.  Când a ajuns la fierbere se opreşte focul  şi peste 15 minute se adaogă untul (200gr). Se lasă să se răcească. Untul se mestecă între timp uşor.  Când crema a devenit mai consistentă se unge pe blaturi. La sfârşit se lasă un blat pentru a o fărâmiţa şi ornamenta toarta Napoleon.  

Acest tort este unul dintre cele  mai preferate în familia noastră. Am luat reţeta de la mama soacră :) Îmi face plăcere să-l coc deseori chiar fără ocazie anumită şi e foarte gustos. Bărbaţilor şi copiilor le place mult! 
Poftă Bună! 


Ciocolată Naturală 



·         3, 4 linguri ulei de palmier (poate fi şi ulei de cocos sau măsline)
·         1 avocado
·         1 cană apă sau mai puţin
·         3, 4 picături esenţă pură de vanilie
·         miere după gust,  ( 3, 4 Lg)
·         3, 4 Lg de seminţe cânepă (opţional)
·         1 mână migdale fărâmiţate bine (opţional)
·         2 căni cacao pudră
·         2 lg lecitină pudră sau 2 pastile dizolvate in apa calda (opţional)
·         ½ cană cacao nibs(opţional)
Toate ingredientele se mestecă în blender. Însă dacă preferaţi bucăţi de nuci mai mari în ciocolată atunci nu le sfărâmaţi mărunt. Se pun în forme mici, (puteţi folosi formele de gheată dreptunghiulare, inimioare, rotunduri sau ce aveţi la îndemână), unse cu puţin ulei de măsline. Se introduc la congelator pentru câteva minute până se vor întări. 
Uleiul de palmier ajută ciocolata sa se lege şi să prindă un gust cremos. Dacă îl aveţi în stare solidă îl puteţi încălzi un pic. 


No comments:

Post a Comment